Mâinile mele mai mult nu-ţi dau fiori
În ochii tăi nu văd farmece culori
Buzele mele doar reci suspine-ţi sorb
Înstrăinat eu sunt de al tău corp
Cuvintele mele acelaş sens au
De ce dar de la început nu te iritau?
Şi iar te îmbraci în enigmatice tăceri
Să le-nţeleg nu mai am eu puteri
Nimeni în viaţă de bine nu fuge
Aşa se întâmplă când ploaia întruna curge
Tu-mi spui că aşa-i mai bine pentru noi
Şi că soarta de va vrea vom fi iar în doi
Dar să ştii că dragostea e fină
Şi tot ce-a fost nu mai revine
Ieri eu puteam să mor pentru tine
Astăzi însă inima mea mai mult nu-ţi aparţine
Când te-am văzut cerul s-a înseninat
Şi nu mai era un tavan afumat
Ce-mi sugera un fad viitor apropiat
Când te-am auzit clopoţeii au sunat
Şi m-au trezit dintr-un somn adânc, uitat
Liniştea în fluturaşi a explodat
Nu cred în asemenea poveşti
Să fii deosebită asta îţi doreşti
Toţi te privesc eu cel mai insistent
Cu cât mai mult cu atât mai imprudent
Simt că adânc o să regret
De benevol eu pier
Ce infantil am fost când m-am lăsat ales
A fost un joc cu al meu insucces
Rămasem doar cu-n dulce amar înţeles
Nu vreau mai mult la asta să mă gândesc
Aleg tăcerea nu mai vreau să greşesc
Şi ce ţi-am spus cândva nu-mi mai amintesc
Vreau să stau la cea mai bogată şi frumoasă masă…
Să beau din plin din cupa plăcerilor şi împlinirilor…
Să gust din cele mai alese bucate a dezmierdărilor şi aprecierilor…
Să-mi bucure ochiul cireaşa de pe vârful tortului a neclintitelor mele dominări…
Vreau tot asta imediat aici şi acum…
Ori voi muri…
(*laughing fat buddha*)
– Cine eşti tu?
– Eu sunt dorinţă…
– Ce vrei tu?
– Nu ştiu…
– Cine eşti tu?
– Nu ştiu…
– Ce vrei tu?
– Nimic…
– Oare poţi să vrei nimic neavând încă totul?
– Ce poate fi mai infinit decât nimicul?…
– Dorinţa ta de a avea totul (*laughing mara*)
Când insişti să te relaxezi mai tare decât deja eşti, te încordezi…
Când te forţezi mai tare decât deja o faci, cedezi şi te relaxezi…
Cu cât fugi mai tare spre ceea ce vrei cu atât mai aproape eşti de ceea de la ce fugi…