Troll


 
Troll

Omoară toți trollii totalitari
Omoară toți trollii guvernamentali
Prinde-i câte unu și ma4eștii nahui
Omoară-i pe toți care se vând cu 30 de bani

Omoară toți trollii pseudo non totalitari
Omoară toți trollii pseudo non guvernamentali
Prinde-i câte unu și ma4eștii nahui
Omoară-i pe toți care se vând cu 30 de bani

Mai toarnă, mai toarnă benzină și oloi
Să ardă nahui fabrica de trolli
hOi! hOi! hOi!

Vreau în America


 
Vreau în America

Am un vis să scriu o carte
Cum m-am făcut milionar într-o noapte
Zece paşi, zece secrete
Fără granturi, fără biciclete

Dac-aș avea un milion de parale
Aș investi în economia statelor americane
M-au fi chemat ca cetățean de onoare
Welcome home boy, cu pâine și sare

Dar poate totuși să rămân eu acasă
Să plătesc mereu în creștere a lor taxă
Să învâț să fur, să devin ca ei
Politician, judecător un mădular al mafiei

Vreau în America
Băga-mi-aș în țara mea
O copită de plai
A bovinelor cornute rai
Vreau în America
Băga-mi-aș în țara mea
Dar n-am bani cu ce pleca
Și niciodată nu voi avea

Cât voi trăi cinstit în ea
În Republica Moldova

Pisicuța


 
Pisicuța

Am luat-o și de grijă-i purtam
În fiecare zi lăptică-i dădeam
Dar venit-au zile de primăvară
Pisicuţa a fugit afară

– Alo salut pe unde-mi umbli?
– Prindeam cu amicii mei toată noaptea șoricei
Fii pe pace nu fii trist totul e okay
Cum tu în mine eu la fel am încredere în ei

Mă culcam cu ușa deschisă
Dezgropam speranța ucisă
Dar în sfârșit când m-am liniștit
Apare o pisicuță ce-a flămânzit

– Alo salut pe unde-mi umbli?
– Prindeam cu amicii mei toată noaptea șoricei
Mur mur mur, botișorul meu, ochișorii mei
Nu ascunde că ți-a fost dor de ei

Haide vino mai aproape…
Vrei smântânică? papă lapte
Nu-ți fie frică, mai aproape
Și mai aproape, crapă lapte!

În sfârșit


 
În sfârșit

Și toată ziua eu mă uit la pozele tale
Tu pe ele te iubești cu altul așa de tare

Și toate oceanele îți stau la picioare
El conduce tu lângă dânsul te bucuri de soare

Și inelul de aur strălucește pe palma ta
El fericit zâmbește îl ia și-ți răspunde da

Și nu-mi rămâne nimica
Nu-mi mai rămâne nimic
Decât să strig
În gura mare

Cel mai fericit sunt pe pământ
C-am scăpat de tine în sfârșit
Sunt cel mai fericit de pe pământ
C-am scăpat de tine în sfârșit

Plăcerea

Oare ce poate fi mai plăcut decât fiind sătul să faci ceea ce îți place cu adevărat?…
– Eu nu prea știu ce vreau…
– Poate din cauza că nicidecum nu îți poți potoli pofta?…

Lipsa de romantism

– Eu așa nu mai pot! Rutina omoară… În fiecare zi una și aceeași, niciodată nu mă scoți nicăieri, nici un fel de romantism.
– Păi, de câte ori ți-am spus, tu vii cu propunerea iar eu organizez. Doar știi prea bine că în afară de barul Eli-pili și rock clubul Albion eu alte localuri nu cunosc și nici nu am nevoie.
– Iarăși eu cu inițiativa?
O priveam îngândurat încercând să pricep ce muscă a mușcat-o: „Mda, cu siguranță și-a găsit pe altcineva, că acum o săptămână în urmă a socializat câteva zile fără mine cu o gașcă la aer liber, sub pretextul că vrea să-și reseteze creierii. Să reseteze ori poate să întemeieze ceva nou? I-a reușit. Acum este sigură că va fi cu el.”
– Eu nu vreau să ne despărțim, te rog, rămâi la mine… – o imploram aproape șoptind.
– Nu, totul s-a sfârșit – a răspuns ea ferm, ferindu-se de mâinele mele care au căutat să o atingă.

A mai trecut o săptămână și am sunat-o.
– Cum romantismu’?…
– Foarte fain dar să știi că și prea mult romantism strică. Atenția permanentă obosește.
– Hm, știi ce am vrut să-ți zic de fapt? Mi-au apărut niște simptome, am fost la medic și s-a adeverit. Știi, eu nu te-am înșelat și nici chiar până acum.
– Vai de mine, nu se poate!
– Eu așa ceva niciodată nu am avut.
– Chiar nu știu de unde putea să apară. Unica ce ar putea fi, e ginecologul. A folosit instrumente nesterilizate. În zilele noastre în nimeni nu poți să mai ai încredere.

Se înnoptase. Pocalele încă pe jumătate pline cu vin reflectau luminițile lumânărilor de pe masă. Petalele de trandafiri de pe podea duceau cărărușă spre dormitor, spre hainele aruncate pe jos, spre pat unde din belșug se cerneau pe buze, pe sâni, revărsându-se în râuri roșii spre burtică și coapse. Dar această dezordine se petrecea nu la mine acasă. La mine acasă e curățel peste tot și mai ales la bucătărie, unde stăteam în singurătate ținând o cană cu apă într-o mână și niște antibiotici în cealaltă. Mă uitam pe fereastră. Totuși cât e de uimitor cerul înstelat.